Ploua! O ploaie deasa, marunta, care-mi patrunde intreaga fiinta. Cred ca vara si-a dat ultima suflare, caci ma simt pustiita, ravasita de sentimente. La fel ma simteam si acum doi ani, cand m-am mutat aici, in Berlin. Inca imi era greu sa ma obisnuiesc cu ideea ca am lasat la mii de kilometri viata mea de pana atunci. Eram posaca si vremea nu facea decat sa intareasca ideea nonconformista pe care o aveam: nu apartineam locului; el nu imi apartinea mie.
Mama mea murise de curand si bunicii au insistat sa locuiesc cu ei in Germania. Desi au folosit stupida fraza "Ai dreptul sa alegi" era mai mult decat evident ca realitatea isi impusese parerea: eram obligata si ei stiau bine acest lucru. Nu aveam nici cea mai vaga idee de ce se intamplase cu tatal meu. El ne-a parasit inca de la nasterea mea. La inceput telefona ocazional, apoi doar la intervale mari de timp... pana cand nu a mai sunat deloc. Am pierdut legatura! Familia mea a ramas marcata de indiferenta lui si nici prin gand nu ii trecea sa intareasca sau chiar sa refaca acea legatura si asa atat de subtire.
Urmatorii ani au fost cat se poate de monotoni: am continuat studiul la o scoala de stat din Berlin fara sa ma fac remarcata sau sa ma implic prea mult. Am devenit fata ciudata careia ii placea sa traiasca din amintirile trecutului. Realitatea pe care prea putin o vedeam imi deteriora caracterul si chiar nu eram dispusa sa schimb ceva. Aceasta postura am metinut-o pana acum, cand sunt pe cale sa incep ultimul an de liceu. Este o singura diferenta! Dupa mult timp simt ca se va intampla ceva. Simt cum corpul imi tremura la gandul ca ma voi intoarce la scoala si imi voi cunoaste noii colegi. Culorile par sa prinda viata in ochii mei, lasandu-ma in umbra nesigurantei.
Un comentariu:
Foarte frumos si explicit :X :D Ai talent :D Dar incearca sa scrii si mai mult la un capitol :D Captezi mai tare atentia :X In rest e extraordinar :X
Trimiteți un comentariu