Capitolul III

Sfiosi, ne-am indreptat spre o cafenea din apropierea scolii. Nu spuneam nimic. Doar ne privieam atent, parca incercand sa ne cunoastem numai din miscari. Insa, cand am ajuns in fata acelui Volvo, unic in viziunea mea, nu am putut sa imi ascund teroarea ce mi se citea in ochi atat de clar. A observat si el dar a trecut mai departe, diminuand tensiunea dintre noi.
- Ce a fost in capul tau? mi-a spus pe un glas usor enervant. Sa pleci de la scoala cu un strain si sa te expui unui pericol oarecum… evident? Si rade sarcastic.
- Nu mai inteleg nimic! m-am revoltat eu. Si chiar asa era. Mai intai aparea din senin si ma invita la o conversatie “matura” iar acum imi tinea prelegeri despre cum nu trebuie sa vorbesc cu strainii? Ce vroia mai exact de la mine?

Ma privea intens si nu facea cel mai mic efort sa isi ascunda surasul. Doar statea si ma citea ca pe o carte deschisa. Intra prea adanc in mine.
- Sa spunem doar… ma asteptam la alceva de la eroina mea.
- Eroina?!
- Da. Vezi tu, bunicul meu este un intelept cum rar mai intalnesti. Mi-a spus ca fiecare om are un scop pe acest pamant: trebuie sa aiba grija de o persoana anume sau chiar sa o schimbe in ceva mai bun. El era sigur ca fiecare persoana trebuie sa faca un bine ce va avea sa revolutionize o viata.

Vorbele lui imi acaparau mintea si nu puteam face nimic sa le opresc. Era intradevar interesant, dar prea bizar cat sa imi pese cu adevarat. Asteptam nerabdatoare sfarsitul. Care era scopul?
- Daira?! Ma asculti? Pari pierduta.
- Da, i-am raspuns, nu prea hotarata. Ce legatura am eu cu toate astea? Ei bine, e ceva legat de credinta familiei tale si respect asta dar… M-a interupt in cel mai politicos mod posibil si a continuat pe o voce ce imi dadea fiori:
-Te-am visat. Asta inseamna ca ai probleme. Viata nu iti este tocmai perfecta, nu-i asa?
- Vrei sa spui ca eu sunt persoana care trebuie ajutata? Cuvintele le-am rostit fara sa ma fi gandit nici macar o secunda. Eram mai impulsiva decat de obicei.
- Nu stiu. Pur si simplu te visez. Plangeai si sufletul tau era de neconsolat. Ce s-a intamplat?

Gandul mi-a zburat la moartea mamei mele. Mi-a fost foarte greu si aproape ca suferisem o depresie dar am fost consolata. Ceva nu se potrivea. Nu putea fi ceea ce a visat el. Sau era si interpretarea lui era doar subiectiva? Nu am putut sa imi termin firul gandurilor si m-a intrebat pe acelasi ton:
- Eu cum eram in visele tale?

M-am gandit ca ar fi prea sadic sa ii prevestesc moartea asa ca m-am rezumat sa ii explic ca il vedeam la volanul acelei masini care astepta afara. Stiam ca la mijloc sunt mai multe secrete decat imi puteam imagina si nu eram pe deplin convinsa ca vreau sa le aflu. Pentru inca o data, Sebastian a rupt tacerea si, pe un ton ceva mai optimist, mi-a spus ca trebuie sa ajunga in alta parte.
- Echinoxul este pe aproape, la fel ca si ziua mea. Mi-a aratat un zambet chiar prietenos si aproape ca nu constientizam ce spusese: echinox.
- Ce legatura ai tu cu acest fenomen? E ziua ta de nastere in aceeasi zi?
- E ultima mea zi. Si a plecat.

Am ramas socata. Despre ce vorbea? Ma zapacise complet.
Nu mai eram sigura decat pe trei lucruri:
1. nu visam;
2.viata mea era legata de a lui;
3.totul avea sa se schimbe.